Tratamente Pedodontice – Stomatologie Pediatrică

Efectuate de specialistul în pedodonție și stomatologie pediatrică

Ce este pedodonția?

Clinica Pearl Smile vrea să fie cât mai aproape de pacient și de aceea vrem să știți și să înțelegeți serviciile noastre! Și pentru că știm că uneori este greu să îi aducem pe copii la medicul dentist, noi, la Clinica Pearl Smile am creat un mediu în care ei să se simtă confortabil. Nu vrem să le facem cunoștință cu durerea, tocmai de aceea avem medic stomatolog pediatru care știe exact cum să „intre în lumea lor”, urmărind principiul recomandat de Fortier: „Copilului trebuie să știi ceea ce îi faci, să-i spui şi să-i explici ceea ce îi faci, să-i faci ceea ce i-ai spus şi să se vadă ceea ce i-ai făcut”. Pedodontul contribuie la educarea copiilor în spiritul respectării măsurilor de igienă orală și profilaxie dentoparodontală.

În clinica noastră avem specialişti care se ocupă de tratamentele micuţilor pacienţi, care sunt instruiţi să aibă răbdare, tact şi știu cum să-i determine pe aceştia să vină cu drag la dentist. Fobia de stomatolog se instalează de la o vârstă fragedă, de aceea e important ca medicul să știe să se comporte cu cel mic. La fel de important este ca părintele să îl aducă pe copil la medic din timp, nu doar când durerea este avansată, iar teama lui deja este prezentă.

La final de tratament vrem să redăm copilului un zâmbet frumos, sănătos pe care să-l poarte cu mândrie și fără durere!

Cazuri în care un copil are nevoie de un medic pedodont:

• Sigilarea dentară
• Erupția dentară
• Extracție dinte temporar
• Carie de biberon
• Aparat dentar copii


Dinții de lapte se tratează!

Tratamentele dentare la copii sunt foarte importante. Este fals că dinţişorii de lapte se schimbă şi nu trebuie trataţi. Dacă dinții de lapte se vor pierde prea repede vor apărea migrări ale dinţilor vecini ce vor cauza înghesuiri dentare.

Infecţia la dinții de lapte poate determina episoade de abcese dentare, disconfort, febră şi probleme de alimentaţie. Puroiul la dinții de lapte reprezintă un focar de infecţie în organism, poate afecta de asemenea formarea dinţilor definitivi care se găsesc în maxilar imediat sub dinţişorii de lapte. Indicatorii VSH și ASLO, dar și imunitatea organismului copilului sunt afectate de cariile dentare.

Vizitele periodice la medicul stomatolog sunt esențiale încă de la apariția primului dinte. Acest lucru nu va identifica doar cariile vizibile cu ochiul liber, ci și pe cele interdentare.

Medicul pedodont va monitoriza de aproape evoluția dinților și gingiilor copilului. Doar așa se pot evita posibile afecțiuni care, netratate la timp, vor declanșa permanent tratamente mai complexe, de lungă durată, dureroase pentru ei și în timp, costisitoare.

Nu mai amâna tratamentele dentare ale copilului tău și programează-l la un consult pediatric!











Contactează-ne

Zâmbetul strălucitor și sănătos nu suportă amânare!


TRIMITE UN MESAJ

contact@pearlsmile.ro



Urmărește-ne:

Fii primul care este la curent cu toate noutățile Pearl Smile.



© Copyright PearlSmile. All Rights Reserved. Designed by AdsToGo 2019.