Implantologie Orală

Efectuate de specialistul în implantologie orală

Ce presupune implantologia orală?

              Clinica Pearl Smile vrea să fie cât mai aproape de pacient și de aceea vrem să știți și să înțelegeți serviciile noastre! Implantul dentar este o rădăcină artificială, care înlocuiește dintele lipsă, și servește drept suport coroanei dentare. Doar medicul specialist îți poate spune dacă implantul poate fi inserat și în ce condiții. Implantul se face după ce pacientul face înainte un set de analize cerute de medicul dentist. Implantul dentar este soluția permanentă, cu rezultate pe viață, care înlocuiește cu succes dintele natural.

Cum poate fi folosit un implant dentar?

– Ca înlocuitor pentru un singur dinte lipsă
– Ca stâlp de susținere pentru punți dentare fixe construite pe implanturi
– Ca stâlp de susținere pentru lucrări mobile

Etapele montării unui implant dentar

  • Implantul dentar este compus din 3 elemente: șurubul, bontul și coroana.
  • Șurubul este inserat în os și acționează precum o rădăcină artificială a dintelui, oferind baza ce va susține unul sau mai mulți dinți artificiali, numiți coroane.
  • Bontul este elementul de legătură dintre șurub și coroana dentară.
  • Coroana este dintele artificial, realizat în laboratorul de tehnică dentară, pentru a se integra ca formă, culoare și estetică cu dinții tăi naturali.

Aparatura ultraperformantă folosită în clinica Pearl Smile garantează pacientului o recuperare rapidă și timp redus de tratament(fără durere) datorită tehnologiei.

Chiar dacă nu este suficient ” os “, există proceduri pe care le executăm cu mare succes, proceduri de augumentare osoasă, sinus lifting, care suplimentează cantitatea de os existentă. Contraindicaţii sunt în general: la persoanele aflate în creştere, persoane cu diabet decompensat, poziţia sinusului ( care se poate trata prin procedeul numit sinus lift ).

Tehnici folosite în cadrul clinicii Pearl Smile pentru inserarea implantului dentar

  • Augmentarea osoasă, grefarea sau adiția osoasă este necesară în situațiile de resorbție sau atrofie a oaselor maxilare ale pacientului (micșorarea volumului osului). Există numeroase cauze care pot duce la pierderea de os maxilar, de la boala parodontală la accidente și traumatisme sau extracții dentare care nu au fost urmate de înlocuirea dinților pierduți.

Augmentarea osoasă este un procedeu medical prin care se regenerează sau repară în mod natural osul pentru a putea susține implantul dentar, punțile dentare sau protezele dentare, după caz. Realizată în mod corespunzător de echipe de specialiști, folosind tehnici moderne și materiale biocompatibile, procedurile de adiție osoasă pot asigura o rată de succes mult mai mare a tratamentelor ulterioare de refacere a danturii, atât din punct de vedere estetic, cât și funcțional.

  • Sinus lifting (ridicarea de sinus poate fi internă sau externă) – operația de sinus lifting poate fi făcută individual sau concomitent cu inserarea implantului dentar. Pentru cea de-a doua variantă este obligatoriu ca implantul, după inserare, să prezinte o stabilitate mecanică excepțională (să nu miște în materialul de adiție introdus în sinus). Această stabilitate poate fi obținută cu implanturi speciale, moderne, și numai dacă sub sinus există o „bordură” osoasă de minim 3-4mm grosime (înălțime). În caz contrar, implantarea va fi amânată 7-9 luni, până la formarea osului matur în interiorul sinusului maxilar.

Diferenţa majoră între cele două tipuri de sinus lift este spaţiul necesar implantului, în cazul celui intern, când este necesar doar un spaţiu mic, pentru obţinerea a 2-3 mm sau folosirea sinus lifting-ului extern când este necesară obţinerea de mai mult spaţiu.

Punem pe primul loc confortul pacientului, lipsa simptomelor ulterioare și obținerea unui zâmbet sănătos. La final, vrem un pacient cu zâmbet strălucitor!










Contactează-ne

Zâmbetul strălucitor și sănătos nu suportă amânare!


TRIMITE UN MESAJ

contact@pearlsmile.ro



Urmărește-ne:

Fii primul care este la curent cu toate noutățile Pearl Smile.



© Copyright PearlSmile. All Rights Reserved. Designed by AdsToGo 2019.